Search News
Noul tarif la gaz, aprobat de ANRE; Cu cât se scumpește gazul din luna august
Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, astăzi, în ședință publică, noile prețuri reglementate pentru furnizarea gazelor naturale de către S.A. „Moldovagaz”, în contextul obligației de serviciu public.
Cu cât au crescut prețurile la legume, carne și ouă în primele șase luni ale anului, în comparație cu 2021// Raport BNS
Biroul Naţional de Statistică informează că preţurile medii de vânzare de către întreprinderile agricole la produsele agricole, în ianuarie-iunie, curent, au marcat 109,5%, faţă de perioada respectivă a anului 2021.
Carburanții vor fi mai ieftini în weekend; ANRE a afișat noile prețuri pentru un litru de benzină și motorină
Săptămâna curentă reprezintă cea de-a șaptea săptămână consecutivă de scădere a prețurilor de comercializare cu amănuntul la benzină și cea de-a șasea pentru motorină.
Fermierii au reușit să exporte, pe parcursul lunii iulie, peste 3.400 sute de tone de prune timpurii moldovenești
Fermierii au reușit să exporte pe parcursul lunii iulie peste trei mii 400 sute de tone de prune timpurii moldovenești din recolta anului 2022 - de aproape trei ori mai mult decât în perioada similară a anului trecut.
Se scumpesc creditele, rata de dobândă crește până la 23,50%; Măsurile întreprinse de BNM pentru a stăpâni inflația
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a luat măsuri de politică monetară pentru a stăpâni inflația și, ca urmare, a se reveni la o creștere economică. Astfel, în ședința de astăzi, cu vot unanim, s-a decis majorarea ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt până la 21,50 la sută anual. De asemenea, se măresc ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight: până la 23,50 la sută și, respectiv, 19,50 la sută anual.
Forța Fermierilor insistă pe declararea stării de urgență în agricultură: „90-100% din recolta de porumb e afectată”
Asociația „Forța Fermierilor” insistă pe introducerea până la 1 septembrie a stării de urgență în agricultură și aprobarea de către Comisia Situații Excepționale a unor facilități pentru agricultorii afectați. Or, în urma inspecării câmpurilor, s-a constatat o stare dramatică a recoltei de porumb și floarea soarelui.
Curtea Constituțională a validat un mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova
În cadrul ședinței de astăzi a Curții Constituționale, a fost examinată propunerea Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a valida mandatul atribuit domnului Porțevschi Vasile, candidat supleant pe lista Partidului Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”.
Biroul pentru reintegrare, detalii privind bunurile importate în regiunea transnistreană: „Unele pătrund pe alte piețe”
În contextul multiplicării acuzațiilor Tiraspolului la adresa autorităților constituționale ale Republicii Moldova, privind o presupusă restricționare intenționată a importului diferitor categorii de mărfuri în regiune Biroul de reintegrare precizează, că dificultățile evocate sunt generate în mod deliberat și artificial chiar de către decidenții de-facto din regiune, care recurg la diverse precondiții pentru a nu se conforma la rigorile cadrului normativ național și la angajamentele internaționale în vigoare.
VIDEO: Andrei Spânu: „Ne așteaptă o iarnă complicată, dar Guvernul se pregătește de orice scenariu”
Vicepremierul a menționat că Guvernul ia în calcul minim trei scenarii ale unei eventuale crize energetice: dacă Gazprom ar decide să reducă consumul cu 35%, așa cum s-a întâmplat și în octombrie 2021, iar RM a trecut deja printr-un astfel de scenariu. Un alt scenariu ar fi reducerea cu 50% a livrărilor de gaze și cel mai complicat scenariu ar fi dacă concernul rus ar decide să sisteze în întregime volumele de gaz pentru RM, așa cum s-a întâmplat și în Bulgaria, Finlanda sau Letonia. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV