Search News
De la 1 septembrie, pe străzile din Chișinău vor circula mai multe troleibuze
Începând cu luna septembrie, pe străzile din Chișinău vor circula mai multe troleibuze. Suplinirea numărului unităților de transport public urmează în contextul în care elevii și studenții revin la studii.
VIDEO: Grup criminal, destructurat de oamenii legii; Au fost ridicate droguri în sumă de 5,5 mil. de lei
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), informează că, în perioada lunilor iunie-august 2022, a fost destructurată activitatea ilicită a unui grup criminal organizat, specializat în distribuirea și comercializarea drogurilor pe întreg teritoriul RM, inclusiv prin intermediul magazinelor online.
Șeful IGP: În cazul alertelor false cu bombă, statul a fost prejudiciat de 2,2 milioane de lei
În perioada iulie-august, curent, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 124 de alerte cu bombă, un număr mult mai mare în comparație cu primele șase luni ale anului curent, în care au fost înregistrate doar 24 de cazuri.
VIDEO: Grup criminal, destructurat de oamenii legii; Au fost ridicate droguri în sumă de 5,5 mil. de lei
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), informează că, în perioada lunilor iunie-august 2022, a fost destructurată activitatea ilicită a unui grup criminal organizat, specializat în distribuirea și comercializarea drogurilor pe întreg teritoriul RM, inclusiv prin intermediul magazinelor online.
Șeful IGP: „Criza transportului care tranzitează RM, una din provocări pentru poliție”; Câte camioane așteaptă la hotar
Una din provocările cu care s-a confruntat în ultima perioadă Inspectoratul General al Poliției afost traficul îngreunat de pe autostrăzi, urmare a numărului mare de camioane din Ucraina care traversează Republica Moldova. Despre aceasta a anunțat astăzi șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unui briefing cu privire la activitatea poliției.
Un tânăr din Dubăsari, prins cu un act fals la frontieră; Riscă dosar penal
Un bărbat de 31 de ani, originar din Dubăsari, a obținut ilegal un permis de conducere, contra sumei de 50 de euro, pentru a putea conduce mai multe categorii de autovehicule. Acum, acesta riscă dosar penal.
Prețul la benzină înregistrează o ușoară descreștere, iar motorina continuă să se scumpească; Ce prețuri noi a afișat ANRE
Marți prețul unui litru de benzină se va ieftini cu 5 bani, iar motorina se scumpește cu 29 de bani.
Republica Moldova găzduiește 76 604 cetățeni refugiați din calea războiului; Jumătate din ei sunt copii
Peste jumătate de milion de cetățeni din Ucraina au traversat hotarul Republicii Moldova de la începutul războiului din țara vecină, până în prezent. 435.132 cetățeni și-au continuat calea spre state europene, iar 136 798 de cetățeni au revenit în Ucraina. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, pe teritoriul Republicii Moldova la momentul actual sunt 76 604 cetățeni refugiați din Ucraina.
Termoelectrica a anunțat procedura de achiziție a 20 de mii de tone de păcură
Întreprinderea „Termoelectrica” a anunțat demararea procedurii de achiziție a 20 de mii de tone de păcură.