Search News
Un deținut în vârstă de 20 de ani, condamnat la încă 9 ani de închisoare după violarea unui deținut minor
Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediu Buiucani din 02 august 2022, un tânăr în vârsta de 20 ani, deținut în cadrul unul penitenciar din țară, a fost condamnat la 9 ani închisoare, cu ispășirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, pentru comiterea acțiunilor violente cu caracter sexual asupra unui deținut minor, din același penitenciar.
CC a solicitat opinia Comisiei de la Veneția în legătură cu sancționarea etalării simbolurilor utilizate de Rusia în război
Curtea Constituțională a solicitat de la Comisia de la Veneția emiterea unei opinii în legătură cu unele prevederi din articolul 1 din Legea privind contracararea activității extremiste și a articolului 3655 din Codul contravențional care sancționează etalarea în public a unor simboluri.
VIDEO // A răpit o mașină de la muncă și a urcat la volanul acesteia după ce a consumat băuturi alcoolice; Ce riscă bărbatul
Un bărbat de 48 de ani, originar din orașul Dubăsari, este cercetat penal după ce a răpit o mașină de pe teritoriul întreprinderii unde activa.
41 de șoferi în stare avansată de ebrietate, depistați în weekend; Alți peste 2000 au încălcat limita de viteză
Pe parcursul celor două zile de weekend, inspectorii de patrulare au depistat peste 3000 de încălcări ale Regulamentului circulației rutiere.
Litvinenco, la un an de activitate: „Urmărirea şi pedepsirea unui politician care a furat nu este politizare, ci justiţie”
Investigarea şi finalizarea cazurilor de corupţie ce au avut loc de-a lungul anilor şi care au avut ca rezultat subminarea statului şi sărăcirea oamenilor, nu înseamnă politizarea justiţiei, ci din contra, triumful acesteia. Dacă funcţionarii publici sau diverşi actori politici pot demonstra legalitatea averilor, atunci sunt în afara oricărui pericol. Dar dacă averile lor nu pot fi justificate, atunci ei trebuie să fie pedepsiţi, iar bunurile obţinute ilegal să fie întoarse societăţii prin confiscare. Urmărirea şi pedepsirea unui politician care a furat nu este politizare, ci justiţie, a precizat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, la un an de când a preluat mandatul de ministru.
Numărul de cazuri Covid în Chișinău continuă să crească; 3700 de noi infectări și 7 decese, înregistrate timp de o săptămână
Peste 3700 de cazuri de Covid au fost înregistrate timp de o săptămână în capitală, cu circa 1000 de cazuri mai mult ca în săptămâna precedentă. Anunțul a fost fcăut de Mariana Buga, șef adjunct al Direcției municipale de sănătate, în cadrul ședinței serviciilor primăriei care a avut loc astăzi.
Un permis de conducere falsificat, eliberat în Federația Rusă, confiscat la PTF Sculeni
Un conațional este documentat pentru deținerea și folosirea actelor oficiale contrafăcute. Acesta s-a legitimat ca șofer în baza unui permis de conducere neveridic până în punctul de trecere Sculeni, unde polițiștii de frontieră i-au deconspirat planul. Cazul s-a înregistrat sâmbăta, 6 august curent.
Accident la Fălești: Conducătorul motocicletei a decedat pe loc, iar pasagerul a părăsit locul accidentului
Poliția din Fălești a fost sesizată în această dimineață în jurul orei 07:25 de către un trecător, care a comunicat că la ieșire din localitatea Pietrosu, raionul Fălești a observat o motocicletă avariată și în preajmă se află o persoană, posibil decedată.
Andrei Spînu: În septembrie-octombrie elevii vor învăța cu prezență fizică la școală
Planul de contingență propus de Guvern are menirea de a pregăti cetățenii pentru scenariul reducerii sau sistării livrării gazelor, nu pentru a-i speria. O spune vicepremierul Andrei Spînu, potrivit căruia Gazprom a redus sau a sistat complet livrările de gaze pentru state mult mai bogate decât Republica Moldova, iar asta obligă autoritățile să ia în considerare un scenariu similar.