Search News

(video) Toată iarna cu 30 de lei tariful la gaz. Ceban: Vă spun ferm că până în primăvară nu are cum se micșora
Toată iarna va fi 30 de lei tariful la gaz. Despre aceasta a anunțat șeful Moldovagaz, Vadim Ceban la UNInterviu pentru UNIMEDIA. Potrivit lui, nu e posibil până în primăvară de micșorat tariful la gaz. „Pot să vă spun ferm că nu”, a spus acesta.

Miniștrii apărării ai Republicii Federale Germania și României, în vizită oficială la Chișinău
Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi va avea sâmbătă, întrevederi cu Ministrul Apărării al Republicii Federale Germania Christine Lambrecht și Ministrul Apărării Naționale al României Vasile Dîncu, aflați într-o vizită oficială la Chișinău.

Impozite vor plăti toți: Proiectul pentru eliminarea regimului duty-free, aprobat în prima lectură
Proiectul de lege pentru eliminarea regimului duty-free pe teritoriul Republicii Moldova a fost aprobat în prima lectură. Scopul inițiativei legislative este promovarea principiului de echitate fiscală prin aplicarea impozitelor asupra mărfurilor comercializate pe teritoriul țării, inclusiv în unitățile comerciale din zonele vamale.

Trans-Oil îi răspunde lui Slusari și-l invită la o discuție publică: Deseori faceți afirmații eronate. Noi respectăm legea și suntem dispuși să vă explicăm unde greșiți
Compania Trans-oil a venit cu reacție publică, după ce l-a invitat la discuții pe Alexandr Slusari și care nu a oferit până acum un răspuns, dar a făcut o postare pe Facebook în care acuză gestionara Portului Internațional Giurgiulești de „mai multe scheme șmechere”, ce lasă statul fără taxe. „Vă informăm că dl Slusari încă nu a răspuns la propunerea noastră. În acest timp dânsul a transmis presei un mesaj cu informații distorsionate și chiar eronate. Echipa Grupului Trans-Oil e adept al dialogului onest și reciproc respectuos, bazat exclusiv pe informații autentice. Ne angajăm să Vă informăm despre rezultatele eforturilor noastre de a explica dlui Slusari unde dânsul greșește, indiferent - va avea loc discuția propusă de Grupul Trans-Oil, ori nu”, se arată într-un comunicat emis de Trans-Oil.

Un protestatar din centrul capitalei, reținut de polițiști; Acesta a fost anterior condamnat la închisoare pentru furt
Polițiștii de investigație ai INI, au reținut, în dimineața zilei de astăzi un bărbat, participant activ la acțiunile de protest din centrul capitalei. Acesta este condamnat la 2 ani privațiune de libertate în baza Sentinței emise la 17 mai 2021, de către Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt și se eschiva de la executarea sentinței.

Copiii și profesorii din Ucraina vor învăța online programare, datorită unei platforme extinse cu sprijinul PNUD Moldova
Ca parte a unui grant pentru accelerarea transformării digitale în Republica Moldova, o platformă online pentru învățarea programării va fi extinsă cu sprijinul PNUD Moldova și va fi pusă la dispoziție copiilor și profesorilor din Ucraina. Bloombrain, compania prezentă în Moldova, România și Estonia, a primit un grant de 36.698 USD pentru a îmbunătăți portalul Bloomcoding.

Unele rute de troleibuze și autobuze vor fi suplinite cu noi unități, iar altele își optimizează itinerarul
Primăria Municipiului Chișinău informează că unele rute urbane și suburbane au fost completate cu unități de transport - autobuze și troleibuze, iar pe alte linii municipale sunt eficientizate itinerarele.

Consiliul UE a votat obligativitatea reducerii consumului de energie cu 5% la orele de vârf
Miniștrii Energiei din cele 27 de state membre, reuniți în formatul Consiliului Uniunii Europene, au aprobat astăzi un pachet de măsuri de urgență pentru reducerea consumului de energie la nivelul blocului comunitar.

Taușanji, unul dintre creatorii UTA Gagauz-Yeri: „Găgăuzii sunt pro-ruși din cauza nivelului scăzut de educație” // INTERVIU
Înainte de a începe acest interviu, Constantin Taușanji și-a cerut scuze că nu cunoaște limba română, subliniind că este născut și și-a făcut studiile în Ucraina. Menționăm că interlocutorul nostru este unul dintre semnatarii Declarației de Independență a R. Moldova, dar și unul dintre autorii proiectului de lege privind statutul autonomiei găgăuze. Este doctor în economie și cofondator al Universității de Stat din Comrat. A fost de trei ori primar al acestui oraș, fiind demis din funcție ilegal în 2004, printr-o simplă decizie a Adunării Populare a autonomiei. Hărțuit de regimul Voronin, în 2008 Taușanji și-a retras în semn de protest semnătura de pe Declarația de Independență și a renunțat la medalia „Meritul Civic”. În interviul de mai jos, el face o retrospectivă a situației din raioanele populate de găgăuzi și explică simpatia acestora față de Rusia.